Aifonarii

Aifonarul este un nene sau o tanti care posedă o sculă numită înţelept iPhone. Dar aici trebuie făcută o menţiune importantă: aifonarul nu ştie de fapt ce şi-a cumpărat. Este cea mai de jos categorie de român snob. Trebuie să recunoşti că şi eu şi tu şi toţi români, luaţi la un loc sau ca indivizi, avem o mică doză de snobism în noi, dar… aifonarul o are în cantitate maximă. El nu vrea să aibă ceea ce are toată lumea normală, un telefon oarecare, nu, asta ar fi sub demnitatea lui. El vrea ceva care să arate că, deşi nu ajunge în Poiană decât în trecere (şi doamne cât şi-ar mai dori să poată să stea măcar un week-end pe acolo), îşi permite să îşi ia o ditamai scula de iPhone.

Am două exemple concludente de oameni să zicem normali, care au un mod de gândire mai practic. E vorba de Aliosha şi Vică (unul dintre ei se va supăra). Dar… la un moment dat Aliosha a vrut să treacă de la obositele de Nokia la un smartphone. S-a gândit, s-a răs-gandit, s-a mai gândit din nou, a calculat, apoi s-a gândit mai mult şi într-un final şi-a luat un Samsung Galaxy SII. Dar, în momentul în care i-a venit telefonul ştia aproape tot despre telefon: ce sistem are, ce procesor, ce „hard”, dacă are card de date, cum se incarcă, cum intră pe internet, cum se loghează pe wi-fi, cum blochează accesul la net… şi multe altele. Deci omul a pus mâna, s-a interesat, a întrebat, a aflat. Telefonul nu a mai reprezentat pentru el o surpriză.

Vică este pe undeva la fel. Dă-i o „temă de casă”, lasă-l vreo câteva zile şi apoi vine cu atâtea informaţii despre subiect, încât ai crede că el e cel care a inventat chestia aia. Caută, sapă, compară, calculează… nici nu vreau să mă gândesc ce e în mintea lui. Dar ştiu că dacă la un moment dat o să-şi ia un smartphone (poate cadou pentru Andrada sau pentru copii, altfel nu văd cum) omul va fi şti tot despre respectivul telefon.

Am dat două exemple la întâmplare dintre prietenii mei. Sunt convins că oricare altul (Creţu, Vali, Baba, Radu, Hacku…) ar face la fel. Atunci când vrei să îţi iei ceva, te interesezi să vezi ce face şmecheria aia, ce ştie, ce poate, cât o duce mintea.

Ei bine, aifonarul este exact pe dos. Pe el nu îl interesează ce ştie să facă gadget-ul ăsta, la ce e bun, care i-a fost menirea principală. Nu, nu, nu. El stă şi se uită la 0tv, mai zapează stânga-dreapta şi… bem… vede reclama. UAU!!! Un aifon, ce mijto, îl vreau şi eu. Hmmmm, e cam scump, ar trebui să fac nişte economii serioase sau să mi-l iau în rate (da, am avut o cunoştinţă care la un moment dat şi-a luat un nokia în rate, prin 2005; a dat vreo 18 milioane pe el; la vreo două luni l-a „pierdut” şi a rămas cu ratele). Se gândeşte, se fierbe, se consultă cu nevasta, stai să vezi, nu avem bani, trebuie să renovăm bucătăria, baia, alea-alea, haine pentru copil, începe şcoala, caiete, cărţi… până când îl vede pe vecinul că butonează pe o sculă din asta. Fuck it! Dă-l drecu de copil, bag picioarele în ea bucătărie, mă cac în ea baie, şcoala oricum e de rahat… Îşi ia aifon-ul mult visat. E bucuros, e mândru de el, e fericit, se dă mare prin cartier, îl ţine în palmă ca pe un bibelou şi îl atinge blând, privind cumva de la distanţă, cu capul puţin ridicat, să se vadă mai bine măgarul din turma de oi aflată în jurul lui. Are o jucărie nouă cu care se poate da mare, o jucărie pe care nu a avut-o niciodată şi pe care şi-a dorit-o de când era copil. Cu toţii ne-am dorit-o, pentru că, până la urmă e o jucărie scumpă pe care ne-o cumpărăm să mai stingem nişte frustrări juvenile. Numai că idiotul ăsta, pe care l-am numit aifonar, habar nu are să îl folosească, habar nu are că şmecheria asta a fost creată pentru a fi jumate telefon, jumate computer. Adică, intri pe net, facebook, google, messenger, youtube… ce vrea inimioara lu matale, din orice colţişor al lumii ăsteia, bineînţeles cu un preţ anume. Ce nu ştie aifonarul nostru de cartier e tocmai acest lucru: iPhone-ul lui scump nici măcar nu îl întreabă dacă vrea să intre pe net, el ştie doar că are de lucru. Şi cum nu toată ţara are wi-fi gratuit ca la el in bucătărie… ia ghici. Şi cu toate astea, continuă să îl folosească doar ca pe un telefon. Vorbeşte la el, face poze, trimite câte un sms de sărbători, furat de pe net sau primit de la un prieten un piculetz mai răsărit şi… cam atât. Pentru toate astea nu ai nevoie de un telefon de 700 de euro, e bun şi unul de 50.

Nu înţeleg şi nici nu cred că voi înţelege vreodată.

Anunțuri
Categorii:d'ale carnavalului
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: