Arhiva

Archive for Februarie 2012

Românie, cum te hului!

19 Februarie 2012 3 comentarii

Nu aş fi scris postul ăsta, dar trebuia. Pentru că suntem pe final de câteva zile de iarnă, peste care nu am ştiut să trecem cu demnitate sau măcar pic de civilizaţie. Am trecut doar cu vaiete şi lacrimi şi apeluri peste apeluri la umanitate şi ajutor reciproc. Pe unii chiar îi înţeleg. Adică, da, dacă zăpada e cât casa, da, hai să ajutăm dacă putem. Dar alţii, sunt pur şi simplu dobitoci.

Într-un articol scris de Tolontan în momentul de maximă înzăpezire, când jandarmii şi unii „ultraşi” bucureşteni colindau satele din Vrancea ca să îi scoată pe oameni din case, o parte a tineretului aceloraşi sate acoperite de nămeţi, ce făceau? Jucau ping-pong. Da, asta făceau ei, în timp ce străinii le curăţau uliţele. Fără remuşcări, o bătaie soră cu moartea, fără explicaţii, fără cuvinte. Poate se prindeau, poate că nu. Cel mai probabil, nu, că doar nu sunt dobitoci degeaba.

În Bucureşti, unul de la balcon îl filmează pe un altul – ştirea a ajuns la ProTV – cum îi strică ştergătoarele de la parbriz. Motivul? Simplu, îl ghiciţi şi voi: cel de la balcon care filma a furat locul de parcare deszăpezit de cel care, frustrat de situaţie, s-a răcorit cum a putut mai bine.

Acum vreo câteva zile, când încă era zăpădoiu-zăpădoi, am ieşit cu Mona să ne curăţăm nişte locuri de parcare. Zic nişte, pentru că am curăţat locul pentru maşina personală, dar şi pentru maşina de serviciu. Bineînţeles că nu a trecut foarte mult timp după plecarea maşinilor să ni le fure cineva. Un loc, furat de un tip cu număr de MH. Nu am zis nimic, asta e, ne descurcăm. Miercuri, vin de la squash pe la nouă jumate seara, ioc locuri de parcare. Nici o problemă, nu sunt chiar atât de leneş. Am parcat maşina pe avarii într-un loc mai ferit, ca să nu încurc circulaţia (nu o puteam lăsa acolo, era lipsă crasă de bun-simţ) şi mă pun voiniceşte să îmi fac un loc al meu. Am luat zăpada cât am putut şi mi-am făcut un loc decent de parcare. Mi-a luat o jumate de oră. Rezonabil. Exact când eram gata, se eliberează un loc din faţa scării. Plec spre maşină să mi-o aduc la locul făcut de mine. Nu am făcut 5 metri, un vecin de vis-a-vis iese alergând din scară. Disperat, mă întreabă: „parchezi tu aici?” – îi zic că nu, că mi-am curăţat un loc mai în faţă. Şi, spre surprinderea mea, merge 20 de metri mai în spate şi îşi aduce maşina dintr-un loc  necurăţat. Dobitocie curată.

Paranteză. Mai mult de jumate din stradă este curăţată de vecinii cu iniţiativă, care nu au stat cu limba în gură şi au făcut frumos. Dar, exact unde stau eu, în porţiunea asta de stradă, s-au adunat toţi leneşii. Da, ştiu, Aliosha, va urma un comentariu, cum că la voi pe stradă…

Sâmbătă, liber fiind, am coborât să fac locul de parcare frumos. Nu cred că am lucrat mai mult de o oră la locul respectiv, dar ajutat fiind de vreme am curăţat locul ca în palmă. În faţa mea o maşină parcată pe un loc încă necurăţat, dar decent. Deci două locuri de parcare. Al meu, frumos, făcut până la bordură şi până la bitum-ul de pe jos. Duminică dimineaţa, Mona ia maşina şi pleacă la muncă. Pe la două mă uit pe geam. Hait, locul de parcare este ocupat. Dar, priviţi şi voi dobitocie dusă la maxim. A parcat animalul ăsta în aşa fel încât nu se mai poate parca nici măcar în faţa lui. Adică nu a avut nici măcar atât bun simţ încât să parcheze puţin mai în spate, ca să lase loc pentru încă o maşină. Ce să mai zic de a parca pe locul necurăţat sau, doamne fereşte, să cureţe mai departe ca să fie frumos peste tot.

TM-20-ZVA

Dacă nu se vede, vă spun eu: TM-20-YVA. Sunt curios dacă va rămâne acolo mai mult timp. Şi, ca fapt divers şi temă pentru acasă, ce aţi face voi în locul meu?

Ca şi încheiere, special pentru un prieten foarte bun şi foarte drag, uite de aia nu ajunge „românul de rând” în Poiană (TradeMark), pentru că nu merită.

Categorii:d'ale carnavalului

Un fel de „mit-bastăr”

11 Februarie 2012 1 comentariu

Deci… în postul ăsta e vorba de nişte mituri – româneşti – ce trebuiesc dărâmate. Acuma, pentru că e doar un început, am ales doar două. Două mituri ce ne bântuie şi de care se pare că încă nu putem scăpa. Poate generaţia facebook nu le va mai propaga şi se vor odihni, aşa cum ar şi trebui, for ever and ever…

Primul mit ce încă mai există printre cei trecuţi de o anumită vârstă, este acela care spune că nu eşti şofer adevărat dacă nu ai condus o Dacie. Sunt curios câţi dintre cei care citesc post-ul ăsta vor fi de acord cu această afirmaţie, ba mai mult, sunt curios ce motive vor invoca cei care susţin acest mit. Chiar sunt curios. Pentru că, socotind logic, pe baza acestui mit, în întreaga lume de vreo 2 miliarde de şoferi – să zicem – doar vreo câteva milioane sunt „şoferi adevăraţi”. Socotind aici şi câteva mii de nătângi care nu au avut de lucru şi şi-au cumpărat Dacie, deşi locuiesc într-o ţară străină şi îşi puteau cumpăra orice altceva, poate un second-hand, mult mai bun decât o prăpădită de Dacie. Coform acestui mit, Formula 1 şi WRC-ul sunt nişte competiţii pentru amatori, iar alde Senna sau Schumacher nişte terchea-berchea, care nu le au ei cu ale şofatului, ci doar se dau jmecheri, deşi nu sunt (mă întreb dacă aceşti amărâţi îşi permit să îşi facă un concediu – de vară sau iarnă – în Poiană). Născut din matricea lui metafizică, incapabil să se abstragă contingentului, românul de rând a născut acest mit cum că numai el şi doar el poate fi şofer adevărat, din cauză că, nu-i aşa, prostia se plăteşte. Şi dacă tot trebuie să o plătim, păi atunci de ce să nu fie proştii noştri mai inteligenţi decât proştii lor. De ce să nu fie proştii noştri singurii proşti adevăraţi din 2 miliarde de deştepţi? Nu spun – doamne fereşte – că şoferii noştri de Dacie e proşti, ci doar că nu sunt singurii şoferi adevăraţi. Vi-l imaginaţi pe Michael citind acest post – pentru că, normal, există şi variantele în engleză şi germană ale acestui post – plângând că după atâtea titluri mondiale, el nu este şofer adevărat şi cum se roagă de un nene la vreo 70 de ani să îi împrumute Dacia, ca să se simtă, măcar o dată în viaţa lui, şofer adevărat? Sau pe Loeb, colindând disperat prin Românica în căutarea unei 1300 break pentru nişte drift-uri reale? Ca să nu mai zic de americani, care nu ar putea schimba vitezele la o 1310 sau o Solenza nici dacă ai sta cu Colt-ul la tâmplă?

Al doilea mit, la fel de faimos, e acela că nu eşti bărbat adevărat dacă nu ai făcut armata. Cumva parcă simt că orice comentariu e de prisos. Adică eu sunt un efeminat în comparaţie cu cel care a fost suficient de prost sau ghinionist încât să fie dus la o umilinţă gratuită. Pentru că asta a fost armata în Românica: o umilinţă. O umilinţă la îndemâna oricărui prost, suficient de obedient şi de jmecher ca să ajungă un mic caporal sau sergent şi să îl frece pe un ‘telectual finuţ cu tot felul de prostii, dintre care cea mai „mijto” mi se pare aia cu spălarea băii comune cu periuţa de dinţi. Sau… măsurarea dormitorului cu un băţ de chibrit. Deci, dacă nu ai făcut aşa ceva în viaţa ta, ia pune mâna frumos şi fă, pentru că altfel, nu eşti purtător legal de pulă. Nuuuuuuuu, nici vorbă, eşti un ilegalist, nu ştiu ce mai cauţi printre sumedenia de bărbaţi adevăraţi, care au îndurat şi care au umilit la viaţa lor. Da, zice unii mai răsăriţi, armata te educa, te pregătea pentru societate, te făcea om. Şi atunci, şcoala şi familia ce dracu făceau din tine?

P.S. Fără absolut nici o legătură cu postul ăsta, dar nu m-am putut răbda să nu zic: se zice că banii nu aduc fericirea. OK, sunt de acord, dar atunci, mă întreb în sinea mea, fercirea aduce bani?

Categorii:d'ale carnavalului