Arhiva

Archive for Ianuarie 2012

Două lucruri

28 Ianuarie 2012 2 comentarii

Două chestii mă deranjează de la un timp încoace, nu pe mine ca persoană trăitoare într-o ţară oarecare, nici ca angajat întâmplător la o companie oarecare de pe câmpurile frumoase ale ţării, nici ca insignifiant blogger ce sunt, ci ca observator al percepţiei celor din jurul meu despre aceste două chestii: mall-urile şi corporaţiile.

Mall-urile. Un rău necesar, ar spune unii, o lume de vis ar spune alţii, un gunoi – cei mai elevaţi şi care apreciază valorile mai tradiţionale, regionaliste şi nu cele integraţioniste sau globaliste. Nu e locul meu aici pentru a judeca opiniile unor oameni sau pentru a face reclamă, de un fel sau altul, nimănui. Dar… hai să privim puţin problema obiectiv.

Să luăm ca exemplu mall-ul din Timişoara. În primul rând, amplasamentul. Toţi timişorenii şi ne-timişorenii care au ales să trăiască aici, îşi amintesc cum arăta zona Aradului/Lipovei înainte de construirea mall-ului. Nişte amărâte şi prăpădite de grădini particulare, împrejmuite de nişte garduri de care îţi era şi frică să te sprijini. La un scuipat distanţă, ditamai centrul bancar. O zonă contrastantă din punct de vedere arhitectural. Două antene urâte ridicându-se în mijlocul oraşului, cu un ditamai spaţiul în jurul lor, neigienic, invadat de bălării şi câini vagabonzi.

Apoi… Unii ar spune că pe locul respectiv se putea construi altceva. Ce, vă întreb? Variante ar fi: câteva blocuri, un complex sportiv, un mic cartier de viluţe, un parc etc. Vă las pe voi să ghiciţi ce ar fi ieşit până la urmă. Vă dau un singur indiciu: nu uitaţi, trăim în Românica. Mie mi se pare că, în condiţiile date, s-a scos maximum din ce se putea.

Mai departe… În mall sunt vreo 330 de magazine, de la unele foarte scumpe până la unele normale, unde poate merge şi omul de rând, sărăcuţul, nu ca în Poiană, la care doar visează (mama lor de burgheji de capitală). Deci, 330 de magazine, câteva fast-food-uri, sucursale bancare, cafenele, restaurante etc. Câte locuri de muncă au fost create? Nu ştiu exact, dar sunt convins că trec de 1500-2000. Cu tot cu pază, oameni de servici, întreţinere şi aşa mai departe. Mai vreţi să pun la socoteală firmele de distribuţie care cu siguranţă au prosperat de la construirea mall-ului?

Până acum, beneficii arhitecturale, urbanistice, sociale, economice. De ce nu şi comoditatea? Nu e şi ăsta un beneficiu al secolului vitezist în care trăim? Ce anume nu poţi găsi în acest magazin universal? Orice, absolut orice. Nu e nevoie să bolhăreşti prin tot oraşul să cumperi mâncare, haine, jucării sau să te relaxezi la un film mai mult sau mai puţin de calitate. Şi atunci de ce e mall-ul „the devil”? Doar pentru că suntem prea tradiţionalişti? Prea încuiaţi? Sau pentru că îl lăsăm să fie aşa şi ne place să avem pe cine da vina pentru incultura şi degradarea noastră umană! Nimeni nu a spus că modernismul nu se împacă bine cu tradiţia şi obiceiurile, doar că nu ştim să le cultivăm în doze normale. Dacă merg şi bag în mine ca spartul de la KFC, oare nu mai ştiu să apreciez o supă sau o sărmăluţă de la mama? Tre să fii cretin şi idiot.

Corporaţiile. Daaaaaa, un rău şi mai mare, cel mai mare, nu ai mai văzut aşa ceva. Mănâncă ficaţii naţiunii precum vulturul din legendă sfârteca zilnic ficaţii titanului Prometeu. La un moment dat, un prieten, o cunoştinţă mai bine zis (de fapt nici măcar atât nu mă consideră) m-a făcut „sclav pe plantaţie”, tocmai pentru că lucrez la o corporaţie. Aşa şi? Ce e rău în asta? Păi este, pentru că aceste corporaţii e făcute să te spele la şi pe creier, ele e rele de la natură şi nu vrea decât să sugă sângele acestui popor binecuvântat de domnul. Ce face rău o corporaţie, oricare ar fi ea, în situaţia dată, ca să vorbim pă exemplu, cum ar veni, Orange România? Dă de lucru la oameni. La câţi? Vreo câteva mii, prin toată ţara. Nu mai pun la socoteală partenerii şi dealer-ii. Deci, evil. Oferă nişte servicii pentru care încasează nişte bani. Uaaa, the most evil. Dar, nu uitaţi că tot corporaţiile au mai multe caracteristici minore: contribuie baban la bugetul de stat, se implică în diferite proiecte (paranteză maaareeee: an de an, de sărbători se strâng bani de la angajaţii ăştia corporatişti, spălaţi pe creier şi din alte părţi, pentru a ajuta copii, bătrâni, săraci care au nevoie de un mic semn că oamenii sunt oameni; în afară de Miha, Hacu şi Ilica – lăudat fie numele lor – nu prea mai cunosc alţii, care din preaplinul lor zilnic să-şi rupă ceva pentru a face astfel de acte), sunt formate din oameni normali, ca mine şi ca tine, train-uiesc tineri pe banii lor şi îi pregătesc pentru viitoare joburi, mai bune, mai faine, mai antreprenoriale, creează un loc în care să te duci la muncă cu plăcere. Ha, ha… ce fraze sfornăitoare şi corporatiste. M-au spălat şi pe mine, corect? Da, poate m-am schimbat şi e normal să fie aşa, pentru că orice experienţă te marchează, te schimbă, îţi modifică punctul de vedere. Cum era vorba aia, doar proştii sunt consecvenţi? E clar că nu mai sunt omul de la 18-20 de ani şi nici nu aş mai vrea să fiu. Eram un mare dobitoc pe vremea aia. Acum, m-am mai cizelat, uneori îmi dau seama că sunt la fel ca atunci, dar în marea majoritate a timpului am învăţat din toate experienţele mele câte ceva. Şi experienţa corporatistă este tot o experienţă până la urmă şi merge pe acelaşi principiu ca şi mall-ul: te alterează în mod negativ (e oare pleonasm?) doar dacă tu, ca zoon politikon, îi permiţi acest lucru.

Concluzia concluziilor: mall-urile şi corporaţiile sunt pur şi simplu alegeri, nu ţi le bagă nimeni pe gât. Şi ca orice alegere, atât timp cât aceasta nu îl deranjează pe vecinul meu, nu văd de ce nu am putea trăi cu ele. Doar pentru că mă cred un prost mai elevat decât berbecul de la uşa vecină?

Anunțuri
Categorii:d'ale carnavalului