Arhiva

Archive for Septembrie 2010

Cine şi ce mă inervează (în ultimul timp)

22 Septembrie 2010 7 comentarii

Nu ştiu dacă doar în ultimul timp sau aşa am fost eu de când mă ştiu, dar cert este că sunt un nervos şi un iritat şi mă aprind din orice. Dar… există nişte lucruri care mă irită în mod deosebit şi peste care nu pot trece. Şi astea ar fi, într-o ordine absolut aleatoare:

1. EREA. Mai acum o lună, liber ca pasărea cerului fiind, mă pun să mă uit la două DVD-uri despre drumul Stelei spre Sevilla (ştiţi, Sevilla, Cupa Campionilor, singura echipă românească, bla bla bla). Prezentatorul DVd-ului, unul dintre preferaţii mei de la Gazeta Sporturilor, un analist de fotbal adevărat, pe numele său de scenă Andrei Vochin. Nu ştiu unde e născut băiatul ăsta şi nici ce şcoală a urmat ca să iasă ce a ieşit, dar vorbirea lui este tipică zonei de sud a ţării, Oltenia, dar în special Muntenia, aşa numita zonă a „regăţenilor”. Pare puţin mai colorat nenea ăsta, dar vorbeşte numai cu erea, în loc de era. Acuma, eu ştiu de la şcoală (am avut dirigă de română în liceu) că în mod corect se spune era, cu un i aproape imperceptibil în faţă. Dar băiatul ăsta nu o scoate din erea: „… pe vremea aia, antrenor la Steaua erea Emerich Jenei” sau „Steaua erea o echipă cu un joc european” şi aşa mai departe.  De unde dracu o fi scos erea-ul ăsta habar nu am, dar sună ca dracu şi îmi provoacă nu ilaritate, ci nervi la maxim. Citește mai mult…

Categorii:d'ale carnavalului

Ţara lu’ „Bă, eşti prost?”

8 Septembrie 2010 4 comentarii

M-a pus necuratu să mă uit la (I)Realitatea, la emisiunea Ora de foc, parcă. Subiectul? În ordinea apariţiei şi a vechimii în câmpul muncii, curve, vrăjitoare, popi şi manelişti. Adică, ce facem cu aceste minunate meserii, vechi şi foarte vechi, care nu plăteşte ele impozite la statul român?

Am râs cu lacrimi în momentul în care transmisiunea s-a mutat în cuibul vrăjitoarelor, Sultana şi dracu le mai ţine minte pe celelalte, vrăjitoare care nu aveau nici o treabă cu limba română. Mă gândesc eu aşa în sinea mea, că poate într-o zi aş apela la o astfel de vrăjitoare, să facă ceva magie albă-neagră pe diferite chestiuni. Ce încredere poţi să ai în cineva care nu ştie să facă un acord corect în limba română? Şi aici nu e vorba de omul de rând, ăla care nu ajunge în Poiana Braşovului, sărăcuţul de el, ci aici vorbim de oameni importanţi, uneori cu funcţii. Chiar parlamentarii s-au cam înghiontit la votarea legii impozitării vrăjitoarelor, pe motiv că le e frică de farmece. În fine. Spunea o vrăjitoare la un moment dat că preşedintele Poloniei a murit datorită unor blesteme foarte puternice care s-au abătut asupra lui şi că ele, fără să ştie cineva şi fără să spună gura lor la presă, au muncit din greu pentru apărarea guvernului nostru, altfel nu ştim ce s-ar fi putut întâmpla. Na, că acum ştiţi de ce toate blestemele noastre şi spurcăciunile de la gurile noastre şi rugile fierbinţi ridicate la cer nu au avut nici un efect. Vrăjitoarele de magie albă, da, să fie clar, ele păzea la sănătatea guvernului nostru.

Problema s-a ridicat însă în alt fel şi asta mi s-a părut de-a dreptul ilar. Să zicem că toată lumea care nu nu plăteşte acuma impozite la stat, intră în legalitate. Adică, mergi la biserică, haţ îţi taie părintele chitanţă în uşa altarului. Faci nuntă? Pac, manelistul de serviciu scoate POS-ul şi îţi face banii să dipară, fără număr, de pe card. Mergi la curve, ai primit chitanţa care ţi se cuvenea. Până aici toate bune şi frumoase. Problema e că toţi aceştia prestează nişte servicii, de care poţi să fii sau să nu fii mulţumit. Adică, ai cerut o vrajă contra caprei vecinului şi aia continuă să trăiască fain frumos în continuare, ba chiar să dea mai mult lapte decât propria capră? OPC-ul pe capul vrăjitoarei, vorba deputatului timişean Alin Popoviciu. Ba chiar şi judecata. Ai cerut un serviciu, pe care l-ai plătit, ai primit chitanţă sau bon fiscal, dar serviciul nu a avut efectul scontat. Normal că poţi face plângere.

Mergi la curve, că na, unora li se mai întâmplă, nu îi condamnă nimeni, bravo lor, ţineţi-o sus şi tare, ca Petre Roman. Mergi să zicem pentru un sex oral. La final, hop chitanţa cu plata serviciului pe care tocmai l-ai primit. Nu ai avut plăcerea la care te aşteptai? Proces. Direct. Trimiţi OPC-ul pe capul lor, să constate calitatea serviciilor.

La toate aceste servicii trebuie să existe şi reglementare clară, care să spună ce anume înseamnă un serviciu impecabil. O normativă care să măsoare gradul de satisfacere a clientului. Dar cine este analistul, specialistul care va trebui să îşi dea cu părerea dacă serviciul respectiv a fost realizat la standarde europene? Dacă cumva, un judecător vrea probe clare de la o prostituată, să se convingă că serviciul a fost satisfăcător? Din toate aceste dileme, câştigători vor ieşi statul şi mass-media. Mai multă muncă la OPC, mai multe amenzi, mai mulţi bani la buget. Mai multe procese, mai multe taxe judecătoreşti, mai mulţi bani la buget. Mai multe procese, bani mai mulţi la avocaţi, impozite plătite la stat, mai mulţi bani la buget. Mai multe procese, mai multă hârtie şi cerneală pentru tabloidele de 2 lei, care vor angaja mai mulţi reporteri specializaţi pe astfel de probleme, mai mulţi bani la buget. Deci, da, s-a găsit soluţia pentru ieşirea Românicii din criză.

Una peste alta, parcă ne-am întors în Evul Mediu, cu atâta muzică lăutărească, cu popi ce deţin averi imense, cu vrăjitoare şi magie.

Ţara lu „bă, eşti prost?”

Categorii:d'ale carnavalului

Părerea mea

7 Septembrie 2010 Lasă un comentariu

Este ultima oară când mai scriu despre naţionala României. Poate numai dacă vom câştiga vreun campionat sau vom mai bate şi noi pe cineva cu nume în fotbal, altfel…

Am văzut meciul cu Belarus de unul singur – prietenul Aliosha m-a lăsat baltă. Şi fiind singur, am avut ocazia să văd mai bine jocul României şi jucătorii, aşezarea în teren şi tactica folosită, angajamentul şi vâna. Şi am ajuns la concluzia că domnul Răzvan trebuie să plece. De ce? Iată motivele mele:

1. Tactica. Nu există aşa ceva. Jucătorii cei mai buni de pe teren pe posturile lor – Torje şi Deac – sunt schimbaţi între ei, îşi schimbă benzile în timpul primei reprize. Evident că randamentul lor nu a mai fost acelaşi. Se spune că un antrenor bun duce mingea până la 16 metri, de acolo e treaba jucătorilor să o bage în aţe. Antrenorul nostru nu reuşeşte nicicum să ducă mingea până la 16. Fazele de poartă au venit din centrări sau din acţiuni individuale. Nu există un sistem de pase clare, un angrenaj în care aversarul să fie prins ca într-o morişcă. Dacă ştii că nu ai jucători care să facă diferenţa, atunci îţi înveţi gloabele să tragă împreună pentru a urni căruţa plină. Nici vorbă de aşa ceva. Pasele sunt haotice, la întâmplare, pe jucători care întâmplător sunt liberi şi nu care se demarcă pentru că ar exista un plan bine pus la punct.Ce să mai zic de pase filtrante, printre apărători, pe sprintul şi ţâşnirea atacanţilor. Doar pasele aiurea ale beţivanului Tamaş.

2. Florescu. Da, mijocaşul de care nimeni nu a auzit, în afara domnului antrenor. L-am urmărit intenţionat să-l văd ce joacă şi să îmi dau seama ce anume vede domnul Răzvan la el. Pe parcursul a 90 de minute a avut mai puţin de 10 (zece) pase reuşite şi mult mai puţine intercepţii. Plat, fără noimă, fără sclipire. Un adevărat număr 10 al naţionalei României. Te doare sufletul când ajungi la concluzia că era mai bun trăgătorul pe nas, Mutu. Nu înţeleg ambiţia antrenorului de a-l convoca meci de meci, ba mai mult, de a-l titulariza, ba mai mult, de a-l ţine pe teren 90 de minute. Sunt cel puţin 3 jucători mai buni ca el în campionatul României: Adrian Cristea, Ovidiu Herea, Cristi Tănase.

3. Schimbările. Un antrenor mare este definit şi prin schimbările importante pe care le face. Dacă la meciul cu Albania l-a introdus pe Bogdan Stanciu, care a marcat foarte rapid, acum, la meciul cu Belarus, nu a nimerit nici una. L-a schimbat pe Torje şi l-a băgat pe Cociş. Dacă nu cumva Torje s-a accidentat, domnul Răzvan nu are nici un motiv pentru această schimbare. Alături de Deac, Torje a fost cel mai bun în prima repriză. Apoi, l-a schimbat pe Bogdan Stanciu cu Daniel Niculae. Din doi atacanţi, titularii, Stanciu şi Bilaşco, s-a văzut de la o poştă că Bilaşco nu face faţă şi a cam dispărut din meci. Schimbarea lui Stanciu, care încă era în vână – sprint în minutul 70, aproape de o intercepţie în careu – nu se explică în nici un fel. La fel, inexplicabilă schimbarea lui Deac cu Marica. OK, vrei trei atacanţi în teren, ca să forţezi finalul, dar nu scoţi un jucător cu vână şi plămân, care îţi poate face ambele faze la fel de bine, chiar dacă a alergat 90 de minute.

4. Sterilitatea. Nu înscriem. Iar atunci când o facem, totul e întâmplător. La meciul cu Albania nu a fost o fază exersată la antrenament. Cine spune şi crede aşa ceva, ori e nebun ori nu se pricepe la fotbal. În rest, sterilitate maximă. Nu există un plan bine gândit pentru a duce mingea în careu, decât centrările executate de cele mai multe ori aiurea. Dacă ştii că nu ai executanţi de centrări de calitate, ia doi oameni de benzi şi fă cu ei la antrenamente numai asta. Pune-i să centreze până înnebunesc. Sunt perfect de acord că şi norocul are partea lui într-o victorie, dar să te bazezi numai pe asta înseamnă lipsă de viziune şi de tactică.

5. Fiul lui tata. În continuare, cred că domnul Răzvan mai primeşte instrucţiuni de la tata, nenea Mircea, care are experienţă şi care crede că se poate implica pe mai multe planuri. L-a făcut nea Mircea dobitoc pe Herea, ia ghiciţi, Herea nu a fost nici măcar rezervă, era săracu în tribună.

6. Paranoia. La fel ca şi Emil Constantinescu prin 2000, parcă, domnul Răzvan a fost şi el învins. De fraţii sau familia Becali. Nu îi susţin pe Becali, nu îmi plac sub nici o formă, dar să acuzi că eşti lucrat pe la spate, mi se pare explicaţie de om slab. Eşti antrenorul echipei naţionale, cu susţinere de la federaţie, de la microbişti, de la majoritatea cluburilor, eşti cel care face selecţia, chemi pe cine vrei, iar tu te plângi ca o fetiţă de 10 ani care s-a julit de la bicicletă? Du-te, tati, acasă şi plânge pe umărul nevestei, poate ea ştie ce fel de „bărbat” eşti.

7. Cramponarea. Ca majoritatea oamenilor de fotbal, domnul Răzvan se cramponează de funcţie. Nu pleacă, orice ar fi. Dânsul are un contract cu federaţia, pe care vrea să-l respecte. De acord, aici e un bărbat pe treaba lui. Dar… pentru că trebuie să existe un dar, domnul Răzvan chiar nu se pricepe la fotbal? Sunt curios, oare antrenorul echipei unde se află în timpul unui meci? Chiar nu vede de pe margine că jocul nu merge? Chiar nu studiază după meci caseta cu înregistrarea partidei?

8. Lipsa de viziune. Domnul Răzvan dă vina pe campionatul intern, că e slab, că nu mai avem jucători de valoare, că dracu, că lacu. OK, să zicem că aş fi de acord, chiar dacă, oricât de slabi am fi, tot trebuie să batem Albania şi Belarus. În fine. E slab campionatul? Ieşi, tati, în faţă, spune clar că nu avem şanse să ne calificăm la europenele astea şi nici la mondiale şi la nici o competiţie de fotbal şi că vrei să faci ceva. Exact ce spuneam şi postul trecut: vino, tati, cu o viziune de viitor, ca a nemţilor, cu o idee de reconstrucţie a naţionalei şi toată lumea te va susţine. Ia tineri, gen Torje, Bicfalvi, fraţii Costea, Rusescu, Găman etc şi creşte-i la naţională, fă-le experienţă.

Dar nu te mai plânge, Răzvan tată, ce dracu, eşti selecţionerul naţionalei României, nu al Luxemburg-ului sau Liechtenstein-ului.

Părerea mea!

Categorii:d'ale carnavalului

Forma fără fond

4 Septembrie 2010 1 comentariu

Vă mai amintiţi lecţia de prin clasa a treia sau a patra despre frumoasa noastră ţară? Aia cu celebra întrebare: cu ce seamănă ţara noastră? Eu am răspuns simplu, pentru că asta vedeam atunci, că Românica seamănă cu un peşte. Nu, doamne, cum să semene cu un peşte, seamănă cu un buchet de flori. Asta e forma. Peşte/buchet de flori. Dar care e fondul, care e substanţa? Daţi-mi voie să îl introduc în scenă puţin pe bunul meu prieten, H.R. Patapievici, care spune cam aşa: „radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, „un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare (demne de spânzurat)… guri vulgare, trăsături rudimentare”, „românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”, „româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături.” Cam ăsta este fondul sau substanţa poporului român, văzută de Patapievici acum vreo 20 de ani. Şi nu e orişicine, ci e un filosof cunoscut în Europa şi în lume.

Am văzut meciul România-Albania, terminat 1-1, alături de bunul meu prieten Aliosha, iar la final, am urmărit, cumva curios, cumva scârbit, declaraţiile federalilor, dar şi ale jucătorilor. Toţi, dar absolut toţi au vorbit doar de dragul de a nu tăcea. Poate că era mai bine dacă nu îşi deschideau pliscurile. Maiorescu s-ar fi sinucis cu sabia lui Ştefan cel Mare dacă i-ar fi auzit pe băieţii ăştia vorbind. Formă fără fond. Nici o substanţă, nici un fir logic, nici un pic de inteligenţă, de sclipire, de normalitate. Ci doar eternele scuze: am jucat bine, am avut ambiţie, am fost bine organizaţi, dar am avut ghinion, am avut ocazii multe, ei nici măcar una bla bla bla. Le ştiţi pe toate, că doar le auziţi după fiecare meci al naţionalei. Nu noi suntem de vină, nu, noi niciodată nu avem nici o vină, pentru că, nu-i aşa, noi suntem cei mai buni de pe Terra şi nu putem concepe că suntem supuşi greşelii sau că ceilalţi au fost mai buni. O concepţie născută în naţionalism-comunismul lui Ceauşescu şi cultivată în continuare la scară naţională. Citește mai mult…

Categorii:d'ale carnavalului