Arhiva

Archive for Iulie 2010

Dumnezeu să-l ierte!

Săptămâna aceasta, eveniment trist – a murit fratele tatălui meu, unchiul Ioan sau Niţu, cum îi spuneam noi. Bineînţeles că am mers la înmormântare, din respect pentru familie, că doar aşa e normal. Nu am fost foarte apropiat de acest unchi, dar în ultimul timp am început să merg mai des pe la el, adică de fiecare dată când eram prin Sântana. Înmormântarea a fost una normală, ca la ţară, cu lume multă adunată, rude, vecini, prieteni etc şi etc. Pentru prima oară am avut un rol important în derularea unui astfel de eveniment nedorit: am fost desemnat ca unul dintre cei patru cărăuşi ai sicriului. Din casă – afară, de afară – în maşină, din maşină – la groapă. Fiind cumva în centrul acţiunii şi având asigurat un loc în faţă, lângă preoţi, pentru prima oară am fost foarte atent la cele mai mici detalii.

Nu ştiu cum se face dar la fiecare înmormântare, inclusiv la cea a tatălui meu, se spun cele mai tari bancuri, se fac cele mai mişto glume şi parcă atunci te bufneşte cel mai a dracului râsul. E parcă ceva în aer, care te face să te comporţi puţin ciudat pentru o înmormântare şi să râzi ca un nesimţit, în timp ce toate babele cu ochiul fin se uită la tine şi te judecă dintr-o privire. Mai ales atunci când nu te cunosc şi nu ştiu cine eşti. Fiind unul dintre actorii principali ai acestui eveniment, bineînţeles că expunerea mea a fost mult mai mare şi mă simţeam ca pe un fel de scenă… iar glumele şi râsul curgeau într-una, fără întrerupere. Până când au apărut preoţii: unul tinerel, la vreo 30 şi ceva de ani, celălalt, la vreo 50 şi ceva. Citește mai mult…

Anunțuri
Categorii:d'ale carnavalului

Dezgustat!!!!!!!!

Ca în fiecare dimineaţă, îmi fumez ţigara şi citesc presa, de obicei presa de sport, dar uneori mai dau click în dreapta sau în stânga să văd ce e nou prin blog-uri sau pe site-urile de ştiri. Azi-dimineaţă îmi sare în ochi o declaraţie a lui Cristi Brancu, îl ştiţi, tipul de la a nu ştiu câta antenă, care are o emisiune în care mai invită pe câte unu-altu şi vorbesc aiurea, fac glume şi mişto de alţii, spun bancuri, alcătuiesc topuri etc şi etc.

Declaraţia lui era legată, normal, de Mădălina Manole, sinucigaşul subiect al Românicii caniculate. Dau click şi intru să văd declaraţia, care sună cam aşa: „Acest subiect a adus record de trafic la acest blog si Agentul VIP a fost lider national de audienta, ceea ce Antena 2 nu a mai reusit decat acum 2 ani, tot cu mine. De doua zile, chit ca audientele sunt bunicele, dar s-au injumatatit, am ales sa nu mai vorbesc despre Madalina. Cred ca e prea mult.” OK, mă gândesc, uite un om şi nu un realizator TV, care mai are şi altceva în cap în afară de audienţă, rating, sharing şi dracu să le pieptene câte or mai fi de genul ăsta. Curios ca o fată mare, zic hai să intru şi pe blogul personal al omului mai sus menţionat. Citește mai mult…

Categorii:d'ale carnavalului

Experimentul CFR Cluj

22 Iulie 2010 2 comentarii

Nici nu ştiu cu ce să încep, cu povestea care ar trebui să urmeze logic titlului sau cu povestea/comparaţia care vine din istorie? Dar… pentru că istoria a fost înainte de toate, să o luăm logic şi cronologic.

1866. Mai exact 10 mai 1866. România îşi alege un nou conducător în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, înrudit cu casa imperială a Prusiei, actuala Germanie. Născut, crescut, educat în Prusia, deci neamţ get-beget. A avut cea mai lungă domnie, iar de numele său se leagă adoptarea unei constituţii moderne, modernizarea unei Românii medievale, cucerirea independenţei, construirea unui sistem politic cât de cât funcţional, chiar şi cucerirea unui teritoriu ce nu a fost al nostru niciodată. Citește mai mult…

Categorii:d'ale carnavalului

Sfârşitul Ceauşeştilor, Grigore Cartianu

Mi-am cumpărat cartea lui Cartianu acum o lună, intrigat de faptul că s-a certat cu iliescu pe problema revoluţiei şi a împuşcării lui ceauşescu. Pentru mine era o publicitate extraordinară, având în vedere că sunt un antiiliescian convins – nu mai moare odată boşorogu ăsta comunist. Curios nevoie mare, mi-am luat cartea în speranţa că îmi va dezvălui lucruri pe care nu le ştiu, mai puţin ştiute de lume sau amănunte picante despre revoluţie, proces şi împuşcare. Şi nu m-a dezamăgit nici măcar un pic.

Acuma, ştiu că pe mulţi nu îi sau nu îi mai interesează subiectul revoluţia sau procesul de la Târgovişte sau orice este legat de evenimentele petrecute acum mai bine de 20 de ani. Pentru mulţi, subiectul este fumat, arhaic, învechit, neinteresant, dar pentru mine, ca profesor şi pasionat de istorie, subiectul este încă de actualitate şi sunt convins că abia acum începem să aflăm cam ce s-a întâmplat cu adevărat acum 20 de ani.

Postul de faţă nu se doreşte o recenzie la cartea lui Cartianu, care are şi unele mici scăpări, ci este de fapt o părere, poate neavizată, a unui om ce a citit o carte care l-a impresionat.

Las la o parte amănuntele picante legate de întrevederile lui ceauşescu cu Gorbaciov, din decembrie 1989 şi mă voi lega doar de amănuntele legate de procesul de la Târgovişte. Citind cartea, îmi reveneau în minte imaginile din decembrie 89, imagini difuzate de TVR şi mi se părea că ceva nu e în regulă, că parcă eu văzusem altceva. Cartianu povesteşte cu lux de amănunte tot ceea ce s-a întâmplat între 21 şi 25 decembrie. Şi povesteşte şi povesteşte şi uimirea mea creşte odată cu apropierea de data împuşcării. OK, suntem în 23 decembrie, ceauşeştii sunt tot arestaţi şi încep să se facă presiuni de la Bucureşti, de la trio-ul iliescu-brucan-militaru, pentru asasinarea celor doi. Şi presiunile continuă şi se intensifică în data de 24, ba chiar şi în data de 25. Păi cum adică 25, atunci au fost deja omorâţi, când naiba a mai avut loc procesul? Continui să citesc, puţin intrigat de absenţa procesului. Şi hop, apare şi procesul. Pe 24 decembrie a fost înfiinţat un Tribunal Militar Excepţional, pentru judecarea celor doi. Pe 25 decembrie, tribunalul se deplasează la Târgovişte, iar procesul ca atare începe la ora 13:20. Procesul se încheie la ora 14:30. Adică toată acuzarea a durat o oră şi zece. 70 de minute de proces. Atât. Inclusiv avocaţii desemnaţi pentru apărarea celor doi se transformă în acuzatori. Cei doi ceauşeşti sunt jigniţi la foc continuu şi uneori sunt luaţi la per-tu. După 70 de minute de proces şi alte 10 minute de deliberare a tribunalului, cei doi sunt condamnaţi la moarte.  După alte 10 minute sunt deja morţi. Amintirile mele din acele vremuri îmi spuneau că procesul a durat mult mai mult, nu că a fost un simulacru stalinist de doi lei.

Pe procesul verbal întocmit cu ocazia deliberării se scrie negru pe alb „cu drept de recurs”. Recurs care nu a mai existat nici până în ziua de astăzi. Pe drumul din sala de recurs până la zidul unde urmau să fie împuşcaţi, două replici sunt tipice poporului român. Doi soldaţi îi spun elenei frumos, neaoş românesc: „Ai dat de dracu, leano!” şi „Fir-ar mă-ta a dracului!” No comment.

Acuma sincer vorbind nu cred că există foarte mulţi în ţara asta care să regrete acele vremuri sau să mai plângă sincer după ceauşescu. Cu toate acestea, citind cartea nu te poţi abţine de la un anumit sentiment de milă faţă de ceea ce li s-a întâmplat celor doi. E clar pentru toată lumea că trebuia să se întâmple ceva pentru a termina cu comunismul, trebuia să se termine cu ceauşescu, într-un fel sau altul, dar nu chiar în halul ăsta. Ca om, ceauşescu merita un proces adevărat, nu unul care a durat 70 de minute. Nu un pluton de execuţie improvizat din 3 oameni, care au tras cumva foc de voie, pentru ca la final, când cei doi erau deja morţi, un alt soldat să mai tragă câteva gloanţe în capul elenei, de i-a împrăştiat creierii.

Poate că nea nelu este nemulţumit de carte, de ceea ce se spune acolo, dar citind cartea, e imposibil să nu îţi dai seama că de fapt ceauşescu a avut dreptate cu „agenturile străine” şi cu lovitura de stat. Dar cine să mai creadă aşa ceva, când la televizor nu se spunea decât de terorişti, de dictatori, de odioşi şi alte asemenea adjective derutante pentru euforia românilor de atunci.

Nu sunt comunist, nu sunt un nostalgic al acelor timpuri, dar nu poate să nu îţi sară în ochi manipularea la care am fost supuşi cu toţii atunci şi mulţi ani după revoluţie şi nu poate să nu îţi creeze un sentiment de indignare nedreptatea făcută unor oameni.

P.S. Citiţi cartea, veţi afla lucruri mai mult decât interesante despre iliescu, frontul salvării naţionale şi alte personaje implicate în evenimentele de acum 20 de ani. Îşi merită banii şi timpul alocat pentru citirea ei.

Categorii:d'ale carnavalului